Cine sunt eu?

Cine sunt eu?...De când am căpătat discernământ pentru faptele mele m-a cam preocupat acest subiect enigmatic. Am încercat să mă regăsesc în ceva ce mă reprezintă, dar am eșuat lamentabil de fiecare dată.

Ei bine, sunt genul ăla de persoană care stă retrasă într-un colț. Analizez ce e în jurul meu, dar nu prea am curaj să ies în față și să-mi spun punctul de vedere. E cam penibil uneori că nu reușesc să-mi găsesc curajul și cuvintele pentru a exprima ce simt. Și cum îmi place să sucesc cuțitul în rană, încerc în continuare să-mi eliberez vocea lăuntrică. Dacă nu pot să zbier în gura mare, voi încerca să-mi eliberez măcar ecoul gândurilor mele. Nu sunt masochistă sau ceva, dar, mai mereu, am nevoie de un impuls mai dureros pentru a porni mecanismul „complex” al gândirii mele.  „Dezordinea” e cuvântul prezent la ordinea zilei pe tăblița mea imaginară cu responsabilități. Nici măcar să scriu două rânduri nu pot. Sunt prea împrăștiată pentru a fi în stare să mă adun.

Închide ochii. Imaginează-ți că ai un pumn de bile colorate de sticlă. Cum mintea ta e capabilă să spargă chiar și barierele imaginației, acum de exemplu te-ai putea trezi într-o cameră întunecată pe o pardoseală de marmură neagră. Din colțul sudic al încăperii se revarsă razele blânde prin sticla vitraliului . Hai că deja aberez. Înțelegi tu ce vreau să spun. Nu ai uitat de pumnul cu bile, nu-i așa? Ei bine, acum îl poți arunca. Ce vezi? Ce s-a întâmplat cu bilele?...S-au spart cum mi se sparge și mie sufletul zilnic câte puțin. Bucățile rămase întregi însă, au fost și ele acaparate de întuneric. Dar oare vor putea fi lipite ele vreodată?

Deja cam metaforizez totul. Câteva lucruri despre mine? Îmi duc existența într-un mediu oarecare, printre oameni simpli. Îmi place să citesc și iubesc serialele. Nu ies cu nimic în evidență față de ceilalți. Ignor oamenii și mă aștept să mă ignore și ei. Pe 80% din oamenii pe care îi cunosc nu-i suport din diverse motive:prea guralivi, prea „importanți”, prea agitați, prea intriganți, prea nepăsători, prea enervanți, prea plângăcioși, etc. Nu pot afirma că nu am nici eu aceste defecte ce mă scot din minți, căci astfel aș minți și în general cam spun adevărul. Spun în general, pentru că atunci când am într-adevăr un motiv întemeiat mai și mint. Și totuși de ce urăsc totul? Nu am un motiv anume. După cum deja ți-ai dat seama, nu prea îmi agreez nici propria persoană. Asta e!